Ghid de supravietuire in caz de despartire

"Pentru unii, cea mai mare “pierdere” provocata de o despartire este aceea ca sunt obligati “sa fie din nou ei insisi" (Madelaine:-)

Vine o vreme cand se adevereste ca “orice are un sfarsit”! Da, chiar si iubirea (chiar daca nu neaparat a ta, nu inca a ta…). Sau cum spunea draga mea profesoara de limba romana din liceu, d-na Jianu, “S-a rupt camasa in spate”. Sa fiu mai explicita: imaginati-va ca purtati aceeasi camasa zi de zi timp de o luna, un an, doi, trei, patru… Purtand-o zilnic ea, inevitabil, se uzeaza (indiferent ca o spalam, o calcam, o apretam cu cele mai bune produse de acest gen si ca o carpim cu iubire resuscitata pe alocuri). Iar intr-o zi camasa se va rupe foarte tare in spate, poate chiar in doua… Haina trebuie schimbata (indiferent cat de bine ne-am simtit in ea si cate zeci, sute de amintiri frumoase ne leaga de acest “obiect”. La fel este si cu iubirea, sau pardon cu relatiile de iubire dintre oameni. Sunt mancate de moliile sufletului, ale egoismului (a se citi rutina, plictiseala, senzatia de autosuficienta, dorinta de a bazai, ca si albinele, prin alte gradini). La fel cum camasa trebuie schimbata, becul care s-a ars trebuie inlocuit si iubirea care a murit trebuie inviata (de obicei in inima altcuiva).

Ultima noapte de incertitudini, prima zi de “libertate”

Teoretic asa stau lucrurile, daca gandim intr-un mod pragmatic. Insa in realitate, sa te desparti de cineva este, dupa cum spunea si Camil Petrescu in superbul roman (sau filmJ daca e sa citez adolescentii din ziua de azi), “ca si cum cineva ti-ar taia pe viu o mana sau un picior”. Iar tu trebuie sa pastrezi aparentele, sa fii OK si chiar “multumit” de faptul ca vei avea ocazia sa inoti in alte ape, iti vei gasi alte insule care sa te adopte, vei gusta din alte suflete si vei simti ca fiecare noua experienta este superioara celei trecute. Nu-i asa, evolutia este creata de revolutii…
Dar pana atunci, tu mai ai de asteptat. Deocamdata ai ramas singur, cu sufletul dat pe o razatoare (mai ascutita decat cea pe care ne-o sugereaza compania producatoare de guma de mestecat Orbit, in ultima lor campanie la pastilele care iti curata limbaJ), te trezesti ca de x ani (corespunzatori relatiei) nu ai mai iesit cu X la o cafea sau ce sa mai zici de o partida de agatat… Deodata, ti se face brusc dor de sentimentul de libertate si pui mana pe telefon si incepi sa suni prieteni, prietene. Te simti la fel ca baietii care isi terminau armata si dupa un an de izolare, simteau o pofta nebuna de viata, voiau sa traisca pentru toti… Simti cum te leaga diverse amintiri si abia astepti sincer sa-i revezi. Insa fiecare are lumea sa, fiecare este implicat in relatii, unii si-au schimbat numerele de telefon, altii au pur si simplu un program prea incarcat ca sa se poate vedea cu tine, tu care i-ai refuzat la randul tau deoarece pluteai in paradisul tau conjugal…
Brusc, te simti foarte singur si incepe sa-ti dispara tot entuziasmul “libertatii”.

Nu exista cele mai bune sfaturi
Citesti prin diverse reviste sau privesti televizorul care te sfatuieste cum sa faci fata unei despartiri. Ei bine sfaturile sunt de genul: nu sta singur, inconjoara-te de prieteni (cum care prieteni? cei pe care i-ai sunat mai devreme si nu ti-au raspuns, evident), fa lucruri care iti fac placere (scuzati-ma, dar aproape tot ce imi facea placere in ultimii ani era legat de o anumita persoana, de fapt am descoperit “placerile in doi”, You know? – deci nu e bine), pleaca intr-o excursie singur(a) (cu asta sunt de acord, dar sa fim seriosi nu toata lumea dispune de fonduri si nici nu toata lumea se simte in stare sa cutreiere orase noi de unul singur), mananca ceva bun (nu cred ca mai este cazul, peste 80% dintre persoanele implicate in relatii de durata “castiga” in greutate”). Deci rectificam, profita de lipsa de pofta de mancare (sau viata, depinde de la caz la caz) si slabeste. Gandeste ca prin suferinta iti purifici organismul de depozitele de grasimi si toxine, care nu sunt altceva decat “rezidurile” bunastarii sufletesti care de multe ori este sinonima cu nesimtirea legata de ingrijirea trupului si a spiritului.
Ce ni se mai spune la revista? Apuca-te de lucruri noi! Sunt de accord cu asta. Daca nu te poti implica in noi proiecte, macar mergi la sport, la cosmetica, la dansuri (stai linistit, nu o sa-ti spun ca vei avea ocazia sa intalnesti oameni noi printre care poate si asa-zisa “jumatate”).
Epilog
Insa sa nu uitam, oricat de grea este perioada de “reintroducere a sufletului tau doar intr-un trup”, trup care iti apartine prin generozitatea naturii si “dezlipirea din marea contopire” in aceste perioade poti fi mai creativ.
Insa in afara de tine, nu o sa ajute mai nimeni sa treci peste aceasta “neputinta” de a te “schimba fara voia ta” sau peste dorintele de a fi mult mai bun sau mult mai rau… Nu te amagi, ceea ce ai construit in ani de zile, ceea ce ai creat si ai visat nu se poate sterge cu buretele in doar cateva zile sau saptamani.

Nu exista cea mai buna solutie pentru a depasi aceaste situatii de criza, de schimbare.
Din pacate ranile se vindeca in timp, idem si cu ranile sulfetului.
Pana atunci, “Spatele drept, capul sus, sugeti burta, priviti de sus, nu bagati pe nimeni in seama, sunteti niste doamne (domni)”, dupa cum aceeasi stimata profesoara ne indemna.

Ce mai puteti face?
Imbracati-va in cele mai bune haine, machiati-va frumos (sa nu se observe cearcanele sau ochii umflati de la atata plans), purtati ochelari de soare (sunt o “masca” perfecta, sunt un scut de protectie intre voi si lumea de afara), ingrijiti-va corpul, parfumati-va cu arome care induc o stare de bunadispozitie (incercati Bien Vivre de la Guinot), mergeti la teatru si consolati-va cu ideea ca nu sunteti nici primii si nici ultimii care trec prin asa ceva (chiar daca motivele par a fi diferite de la un caz la altul). Foarte important, inconjurati-va de muzica (ascultati cu volumul dat la maximum, pentru a nu va mai “auzi” gandurile). Ascultati muzica oriunde v-ati afla (cand situatia va permite) si va veti simti ca in propriul videoclip, videoclipul transformarii voastre (si sa recunoastem, ne plac povestile cu final trist, ne plac melodiile triste sunt mai intresante, sunt mai profunde, sunt mai umane, sunt mai reale…