Bucuria de a nu fi gresit tu...

De cele mai multe ori avem tendinta de a ne considera victime... Mai mult, suntem victime-multiple: victimele sistemului, victimele computerului, ale internetului, ale job-ului, ale tarii in care traim, ale blocului plin de probleme la sistemul de incalzire sau plin de tevi fragile care se sparg (niciodata la momentul potrivit), suntem victimele vremurilor in care traim.
Mai suntem victimele propriilor iluzii si a viselor neimplinite. Suntem victimele persoanelor pe care le iubim si suntem, in aceeasi masura, victimele celor care ne iubesc. Suntem victimele propriilor nostri demoni. Si cu toate aceste atribute de "victima" ne vedem in continuare de viata noastra. Mai buna sau mai rea, mai bogata sau mai saraca. Deci, ne complacem in postura de victime si visam la ziua cand vom putea fi si noi "calai".

Dar ati incercat vreodata sa treceti de granita "victima-calau" si sa va intrebati sincer "ce e mai simplu: sa fii victima sau calau?"

Victime am invatat sa fim cu totii, dar nu toti suntem suficienti de puternici pentru a fi si "calai"...

Ce este oare in sufletul celui care produce suferinta celor din jurul sau? Oare ii pasa? Oare in sufletul lui au loc aceleasi lupte ca in cel al "victimei"? Oare mai poate dormi noaptea? Oare se poate privi in oglinda dimineata cu aceeasi usurinta cu care tu, cel caruia i-a provocat suferinta, o faci? Oare mai intelege notiunea de iubire, din moment ce ii face sa sufere si pe cei carora le poarta sentimente inalte?
Oare el nu este o victima la randul sau?

Nu crezi ca totusi tu, cel care ai sufletul "curat" in acel moment si fata de acea problema, esti mai "fericit" decat el? Oare nu suntem mai familiari cu ipostazele de victime, decat cu cele de calai?

De multe ori este foarte simplu sa-ti schimbi rolul si sa transformi victima intr-un calau, (ceea ce multi dintre noi si facem) insa pretul platit este si mai mare si nu facem decat sa ne largim suferinta noastra si sa ne incarcam constiinta si cu suferinta celor pe care i-am atacat!

Oare?